Expoziția debutează cu o hartă în relief a Dunării, de la intrarea fluviului în România și până la Hidrocentrala Porțile de Fier II, punând în evidență cele mai spectaculoase zone din punct de vedere științific, peisagistic, dar și estetic.
\n\n
\n\nDunărea - Cu o lungime de 2860 km, este al doilea fluviu din Europa. Dunărea curge prin 10 țări (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldovă, Ucraina) și trece prin 4 capitale (Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad). ”Regele râurilor europene”, așa cum o numea Napoleon sau „cea mai bogată în daruri”, cum o considera Nicolae Iorga, Dunărea formează 5 defilee: Defileul Vienei, Defileul Bratislavei, Defileul Munților Bakony, Defileul Porțile de Fier și Defileul Munților Măcin.
\n\n\n\n
Defileul Porțile de Fier este cel mai mare defileu pe care Dunărea îl străbate (circa 140 km). Importanţa ştiinţifică şi peisagistică a Defileului Porțile de Fier, care cuprinde Parcul Natural Porţile de Fier, devine cu atât mai mare cu cât teritoriul său ajunge în contact cu Geoparcul Platoul Mehedinți, dar și cu Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei, aflat la rândul său în contact cu sectorul sudic al Parcului Naţional Retezat, iar în partea sudică, Parcul Natural Porţile de Fier se continuă cu Parcul Naţional Djerdap din Serbia. Chiar dacă prezintă un interes mai mare pentru specialişti, sectorul românesc al Defileului Dunării cuprinde o serie de rezervaţii ştiinţifice: Balta Nera – Dunăre, Baziaş, Insula Calinovăț, Râpa cu lăstuni, Divici-Pojejena, Valea Mare, Peștera cu Apă din Valea Polevii, Ostrovul Moldova Veche, Locul fosilifer Sviniţa, Cazanele Mari şi Cazanele Mici, Locul fosilifer Bahna, Dealul Duhovnei, Gura Văii-Vârciorova, Faţa Virului, Cracul Crucii, Valea Oglănicului, Cracul Găioara.
\n\n\n\n
Între cele mai remarcabile obiective de atracţie pentru turişti se află zona Clisurii, cuprinsă între Eşelniţa şi Valea Plavişeviţei, care cuprinde Cazanele Mari şi Mici, Mănăstirea şi Valea Mraconiei, ca şi traseul rutier dintre Orşova şi Drobeta Turnu Severin, care este încadrat într-un peisaj de un interes estetic remarcabil. Acelaşi interes turistic îl prezintă şi sectorul danubian cuprins între Coronini şi Sviniţa. Pe acest traseu se află şi faimoasa stâncă cunoscută de populaţia locală sub numele de Stânca Babacai. Chiar dacă primele demersuri pentru crearea unor rezervaţii în Defileul Porţile de Fier au fost făcute la începutul secolului al XX-lea, astăzi, această regiune este declarată Parcul Natural Porţile de Fier. Datorită complexităţii geologice, diversităţii biologice, ca şi vestigiilor culturale, Parcul Natural Porţile de Fier rămâne un patrimoniu ştiinţific şi peisagistic cu o largă reputaţie internaţională. În aval de Drobeta Turnu Severin, peisajul luncii Dunării, cu stufărișurile și păpurișurile devenite habitatul păsărilor de baltă, reprezintă obiectul ocrotirii celor două arii naturale protejate la nivel european: ROSPA0011 Blahnița și ROSCI0299 Dunărea la Gârla Mare – Maglavit. Dunărea este, pe rând, o poveste a geologiei, o poveste a biodiversității, o poveste a culturii, o poveste frumoasă și curgătoare a vieții…
\n\n
\n\nDunărea - Priviri occidentale din secolul al XIX-lea: periplul în acvariu se încheie cu o suită de stampe de epocă de secol XIX, în reproducere, semnate de Jacob Alt, peisagist, acuarelist şi litograf austriac, Auguste Raffet, desenator şi litograf francez, Wiliam Henry Bartlett, cunoscut desenator englez, austriacul Karl Begenau, desenatorul şi documentaristul francez Auguste Dieudonné Lancelot. În fața acestor stampe, care au ca subiect Dunărea, descoperim dincolo de imagine, emoţia în faţa peisajului spectaculos, rigoarea în reprezentarea alterităţii culturale, interesul pentru valorificarea imediată, precisă, a celor văzute.
\n\n
\n\nIstoricul pescuitului la Porțile de Fier - Rezultatele săpăturilor arheologice, mărturiile cronicarilor şi documentele atestă că pescuitul a fost o îndeletnicire foarte veche în ţinutul Carpato-Danubian şi a continuat neîntrerupt. Pescuitul a jucat un rol de seamă mai întâi în economia casnică, apoi în cea statală. Bogăţia în peşte a Dunării n-a rămas fără influenţă nici asupra ocupaţiei locuitorilor din zona Porţilor de Fier. Locuitorii primitivi ai malurilor Dunării de la Porţile de Fier îşi asigurau hrana în principal din pescuit, vânătoare şi cules.
\n\n
\n\nAstfel, au fost expuse piese scheletice, resturi de alimentaţie din epipaleoliticul Văii Dunării de la Cazane, resturi de bucătărie găsite în săpăturile arheologice de la Schela Cladovei, care atestă prezenţa peştelui în alimentaţia omului primitiv, greutăți de plase, undițe de os din neoliticul timpuriu, dar și cârlige forjate de fierar folosite la pescuit pe Dunăre la Sviniţa în secolul al XIX-lea. Pescuitul cunoaște în Clisura Dunării multe unelte vechi și procedee ingenioase de prindere a peștelui. Începând cu undița de os, continuând cu harponul de os, apoi cu ostia de fier, gama uneltelor s-a dezvoltat și perfecționat cu timpul. În zona Defileului Porțile de Fier au circulat intens și luntrele monoxile, vase de mici dimensiuni, confecționate dintr-un singur trunchi de copac, acționate cu vâsle. Luntrea monoxilă se folosea încă din antichitate. Unitare ca formă, tehnică de confecționare și funcționalitate în întreaga zonă, luntrele monoxile prezintă diferențieri de terminologie. Astfel, acest tip de luntre, ieșit azi cu totul din uz, era cunoscut fie sub denumirea de ciun, fie orăniță sau luntre.
\n\n
\n\nGeologia Defileului Porţile de Fier - Între Baziaş şi Gura Văii, Dunărea parcurge una dintre regiunile cele mai interesante din punct de vedere geologic, aparţinând segmentului meridional al sistemului orogenetic al Carpaţilor. Pe parcursul celor aproape 150 km, de la intrarea în munţi şi până la ieşire, nu numai specialistul geolog, ci şi turistul şi orice amator au ocazia să remarce filele unei istorii care s-a scris în sute de milioane de ani. De fapt, Defileul Porţile de Fier reprezintă o deschidere naturală de proporţii, în care se poate observa trecutul geologic al întregii regiuni. Aici se întâlneşte o mare varietate de roci sedimentare, metamorfice şi magmatice, dar mai presus de orice, în lungul defileului Dunării se poate observa unul din cele mai grandioase fenomene geologice, şi anume: suprapunerea anormală a unor imense volume de formaţiuni geologice, suprapunere rezultată prin împingerea şi alunecarea unor depozite mai vechi peste depozite mai noi. Prin aceste fenomene s-au format două mari unităţi tectonice: Autohtonul Danubian şi Pânza Getică.
\n\nPânza Getică ce apare între Baziaş şi Liubcova, aflorează pe malul stâng al Dunării prin şisturi cristaline şi formaţiuni sedimentare, având vârsta cuprinsă între Carbonifer (362 – 290 mil. ani) şi Cretacic (145 – 65 mil. ani).
\n\n
\n\nAutohtonul Danubian se dezvoltă în lungul defileului şi conţine formaţiuni cristaline alcătuite din roci amfibolice, gnaise, magmatice, serpentinite, cuarţite şi şisturi verzi. Ca fenomene inedite se pot menţiona corpurile intrusive de granite de la Ogradena, ivirea gabbrourilor de la Iuţi şi serpentinitele de la Tisoviţa şi Plavişeviţa, constituind puncte unice de observare şi cercetare ştiinţifică. Dar pitorescul văii Dunării este dat mai ales de formaţiunile sedimentare pe care fluviul le străbate începând de la localitatea Cozla spre aval, până în împrejurimile localităţii Sviniţa, în cotul de la Iuţi.
\n\n\n\n
Zona prezintă câteva aspecte deosebit de interesante, cum ar fi Liasicul fosilifer de la Munteana, care a permis clarificarea stratigrafică detaliată a acestui nivel. În proximitatea satului Sviniţa, la Grebenul românesc, pe Valea Saraorski, se poate observa unul din zăcămintele cele mai bogate în faună fosilă din Jurasicul mediu (176 -160 mil. ani), faciesul stratelor de Klauss, din care se cunosc peste 50 de specii de amoniţi. Tot în satul Sviniţa este singurul punct din Carpaţii Meridionali unde se întâlneşte Barremianul (125-129 mil. ani) în facies marnos, extrem de bogat în faună amonitică. De altfel, aceste depozite au dat cea mai bogată faună amonitică barremiană din ţară. Cazanele Dunării, unde din nou se întâlnesc depozite sedimentare jurasice şi cretacice, oferă frumuseţi ce pot fi admirate în toată splendoarea şi de speolog, care de obicei cercetează adâncurile pământului.
\n\n\n\n
Dacă până la Orşova, defileul Dunării oferă un adevărat muzeu geologic natural, etalând o largă gamă de roci sedimentare, metamorfice şi eruptive, de la această localitate şi până la zăgazurile Porţilor de Fier, activitatea erozivă multimilenară a Dunării a descoperit privirilor mărturiile cele mai convingătoare despre marele şariaj getic. Captivă în cheile naturale ale Porților de Fier, care au fost lărgite și diversificate de om, Dunărea pare să lanseze un atac final, apoi, părăsită de milioanele de cai-putere, își conduce apele ușor prin regiuni monotone, care curg prin plaiuri unde sunt vizibile doar depozitele recente. Zona, cunoscută sub numele de Platforma Valahă, acoperă întreaga suprafață dintre Dunăre și Carpații de Sud. Cele două zone de şisturi cristaline, care se întind aproape paralel în tot lungul Platoului Mehedinţi şi care aflorează în valea Dunării între Vârciorova şi Gura Văii, şi respectiv, între Vârciorova şi Orşova, sunt de fapt două imense petice de acoperire protejate de eroziunea care a îndepărtat restul Pânzei Getice ce se întindea până către marginea externă a Carpaţilor Meridionali.
\n\n
\n\nInterferențe fitogeografice din Defileul Porțile de Fier - Bogăţia florei descoperită de prestigioşi botanişti ai primelor decenii din secolul al XIX-lea au conferit Defileului Dunării binemeritatul prestigiu de unicat floristic european. Era firesc ca luxurianţa floristică a versanţilor abrupţi din acest sector al Dunării să atragă atenţia în continuare a unor botanişti, care au contribuit la stabilirea particularităţilor fitogeografice ale acestui teritoriu.
\n\n
\n\nComplexitatea substratului geologic, la care se adaugă zonele calcaroase bogate în fenomene carstice, au conferit Defileului Porţile de Fier, reputaţia de a fi unul dintre cele mai spectaculoase defilee din Europa. Diversitatea floristică a Defileului Porţile de Fier este explicată prin ipoteza interferării unor numeroase şi variate valuri de migraţie, provenite din diferite obârşii florogenetice, ale căror vestigii au dăinuit până azi la adăpostul stâncăriilor abrupte.
\n\n
\n\nÎn Defileul Dunării există un complex de specii ponto-mediteraneene provenite din suşe paleomediteraneene, cu posibilităţi actuale extrem de reduse de migraţiune şi colonizare, care par să dăinuiască aici de la sfârşitul miocenului (6 mil. ani). Ne-am putea referi la Saponaria glutinosa, Paronychia cephalotes. Dacă la începutul secolului al XX-lea a fost prezentă în Defileul Porţile de Fier de la Drencova până la Schela Cladovei, azi, Paronychia cephalotes se mai întâlneşte doar la Tisoviţa şi amonte de Schela Cladovei, dar şi acolo în număr foarte mic de exemplare.
\n\n
\n\nO vechime asemănătoare (6 mil. ani) este atribuită populaţiei de Cachrys ferulacea (mărarul Porţilor de Fier), sugerată de arealul extins din sud-vestul Peninsulei Balcanice până în Italia cu iradiaţii în Sicilia. Mărarul Porţilor de Fier formează una dintre cele mai interesante asociaţii vegetale din sectorul estic al Defileului Dunării. Spectrele sporo-polinice efectuate în Peştera lui Veterani au arătat că pinul negru de Banat de la Tricule a format pinete compacte încă din timpul ultimei glaciaţiuni, acum 12000-14000 de ani. Plantă endemică pentru Carpaţii României, cu exigenţe reduse şi rezistenţă mare pentru coastele aride şi însorite, pinul negru de Banat a cucerit de timpuriu aceste staţiuni, înainte de reinstalarea altor esenţe foioase. Existenţa exemplarelor relictare de pin negru de Banat arată că legătura dintre populaţiile crimeene şi cele din sudul Carpaţilor s-ar fi realizat prin Peninsula Balcanică şi nu direct din Crimeea.
\n\n
\n\nColoritul distinctiv al florei Defileului Dunării este conferit de abundenţa elementelor balcanogene. Pe fondul balcanogen se afirmă amprenta florei moesice. Pe stâncăriile Defileului Dunării au supravieţuit unele dintre cele mai reprezentative populaţii vegetale (Campanula crassipes, Ferula heuffelii, Peucedanum longifolium). În cazul populaţiilor arbustive (Acer monspessulanum, Daphne laureola), argumentele arealografice sugerează iradierea lor târzie, în perioada expansiunii făgetelor. Diversitatea elementelor fitogeografice din Defileul Porţile de Fier reflectă în modul cel mai concludent complexitatea proceselor fitoistorice, din împletirea cărora au rezultat actualele aspecte ale florei şi vegetaţiei.
\n\n
\n\n
\n\nPaleodelta de la Batoți - Depozitele cu plante fosile de la Batoţi sunt constituite din gresii calcaroase, gresii siltice, argile şi argile siltice, totul cu o stratificaţie clară atribuite Ponţianului considerat în prezent ca ultim etaj al Miocenului (seria inferioară a perioadei neogene). Succesiunea vizibilă a depozitelor ponţian inferioare din punctul fosilifer Batoţi are circa 30 m lungime, din care doar câţiva metri cuprind resturi vegetale fosile în pachetele de argile bine stratificate cu aspect vărgat. Resturile vegetale fosile apar, în cea mai mare parte, sub forma unui detritus vegetal grosier în care, destul de frecvent, se găsesc şi impresiuni foliare cu diferite grade de integralitate şi mai rar impresiuni întregi.
\n\n
\n\nFrecvenţa mare a detritusului vegetal şi plasarea lui pe câţiva milimetri la partea inferioară a unor strătuleţe de 2-3 cm de argile pledează pentru existenţa unor viituri de toamnă aduse în bazin (deltă) de la distanţe variabile, posibil depăşind câţiva kilometri. Pentru acelaşi tip de transport pledează şi faptul că frunzele mai rezistente, coriacee şi subcoriacee sunt cele mai frecvente (Fagus, Quercus, Liquidambar etc.) şi s-au păstrat cel mai bine. Aceste acumulări de resturi fosile care includ detritus vegetal alături de frunze mai mult sau mai puţin întregi sunt, în cea mai mare parte, alohtone. Apar fragmente de Typha, Phragmites şi muşchi (foarte rar), dar şi fructe de Carpinus şi Ulmus.
\n\nReprezentanţii subordonaţi ai resturilor aparţinând plantelor cu corespondenţi actuali în mlaștini (Taxodium, Glyptostrobus, Alnus, Byttneriophyllum etc.) indică faptul că astfel de asociaţii au fost dezvoltate în lacuri adesea mlăștinoase de-a lungul câmpiilor inundabile fluviale, separate de cursul principal al râului prin bare fluviale, adică o origine hipautohtonă nu poate fi omisă.
\n\n
\n\nExistenţa în cantitate redusă a unor resturi vegetale fosile aparţinând unor plante cu corespondenţi actuali caracteristici mlaştinilor (Taxodium, Glyptostrobus, Byttneriophyllum şi altele) argumentează pentru dezvoltarea lor pe câmpii de inundaţie deltaice separate de cursul principal al fluviului transportor prin grinduri fluviatile. Cercetările tafonomice ale depozitelor ponţian inferioare de la Batoţi arată că flora conţinută de acestea este alohtonă şi numai parţial hipautohtonă, segmentul din urmă fiind constituit tocmai din taxonii carbogeneratori.
\n\n
\n\nJudecând după numărul redus de exemplare în care apar taxonii carbogeneratori este de presupus că aceştia nu aveau o dezvoltare mult prea mare datorită condiţiilor paleogeografice care nu permiteau instalarea unor întinse mlaştini carbogeneratoare, acestea ocupând spaţii restrânse pe câmpiile de inundaţie fluviatilă sau în mici câmpii ale unei delte create de paleorâuri ce se vărsau în lacul Bazinului Dacic. Oricum această deltă ocupa suprafeţe restrânse şi divagaţia fluvială determina existenţe efemere pentru turbăriile instalate pe suprafaţa acesteia.
\n\n
\n\nAnaliza paleoecologică a inventarului floristic de la Batoţi arată existenţa a două paleobiotopuri distincte: unul mezofitic caracterizat prin prezenţa unei flore alohtone dominată de: Fagus, Quercus, Castanea, Carya şi Pterocarya etc. şi unul de mlaştină cu Glyptostrobus europaeus, Byttneriophyllum tiliaefolium şi Alnus cecropiaefolia. Ultima asociaţie poate include plante din zonele sezonier inundate (Alnus cecropiaefolia şi Byttneriophyllum tiliaefolium) sau plante din zonele permanent inundate, unde Taxodium dubium şi Glyptostrobus europaeus sunt dominante. Pe lângă cele două paleobiotopuri, ar putea fi un paleobiotop de deal înalt sau chiar unul cu Sequoia gigantea.
\n\nPaleodelta de la Batoți, cu flora fosilă de circa 6 milioane de ani, conferă unicitate acestui sit paleontologic, fiind singura floră de vârstă Ponțian inferior cunoscută până în prezent în România.
\n\n
\n\nPeștera Ponicova - În anul 1976, Traian Orghidan preciza că ”peșterile reprezintă adevărate muzee clădite și împodobite de natură”. Astfel, a fost reconstituit un fragment din Peștera Ponivova, cea mai importantă peșteră din Defielul Porțile de Fier. Numele peșterii provine de la cuvântul ”ponicva”, care înseamnă pierderea unui curs de apă pe orizontală în subteran, adică tocmai fenomenul care are loc la intrarea prin insurgență. Peștera este săpată în versantul stâng al Dunării, în Cazanele Mari (Ciucaru Mare) și este parțial fosilă, parțial subfosilă. În Peștera Ponicova se disting patru sisteme de galerii și săli (1666 m) care comunică între ele.
\n\n
\n\nDintre toate peșterile din Defileul Porțile de Fier, Peștera Ponicova prezintă un interes deosebit din punct de vedere hidrologic (captări succesive), morfologic (săli și galerii de mari dimensiuni, concrețiuni unice, frumoase și bine conservate) și faunistic (specii actuale și fosile).
\n\n
\n\nDiorama Defileul Porțile de Fier - Diversitatea florei şi faunei, condiţionată de complexitatea substratului geologic, a conferit Defileului Dunării cuprins între Sviniţa şi Gura Văii, binemeritatul prestigiu de unicat european. Primele demersuri pentru crearea unor rezervaţii în Defileul Dunării au fost făcute o dată cu înfiinţarea Universităţii Daciei Superioare din Cluj, după desăvârşirea făuririi Statului Naţional Unitar Român (1918). În vederea înfăptuirii dezideratului protecţiei naturii, Decanatul Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Cluj, sub nr. 144-1920, a înaintat Dr. Iuliu Maniu, Preşedintele Consiliului Dirigent, un memoriu prin care se solicita înfiinţarea unui număr de 14 rezervaţii, între care şi Pasul Cazan în Banat. Atât diversitatea florei luxuriante de pe calcarele clisurii, pe care şi-au găsit refugiul numeroase endemite şi relicte termofile, cât şi analizele sporo-polinice arată caracterul conservativ al vegetaţiei, care a ajuns la o relativă stabilitate cenotică încă din perioada boreală. Vegetaţia arbustivă a supravieţuit din perioadele preglaciare, dacă nu chiar de la sfârşitul pliocenului.
\n\n
\n\nCaracteristice defileului sunt şibliacurile, alcătuite preponderent din liliac şi cărpiniţă, care vegetează pe stâncării. Varianta geografică a şibliacurilor din Defileul Dunării prezintă afinităţi floristice accentuate cu pâlcurile de pe Valea Timokului şi cu cele de lângă Majdanpek. Acest lucru atestă vechimea mare a şibliacurilor rămase poate, chiar din perioadele xeroterme interglaciare. La adăpostul abrupturilor stâncoase, ospitaliere doar pentru plante, se întâlnesc unele dintre remarcabilele elemente floristice ale ţării noastre: arţarul de Banat (Acer monspessulanum), clopoţeii Cazanelor (Campanula crassipes) şi inegalabila lalea de Cazane (Tulipa hungarica). Fauna acestor locuri este variată, cu multe elemente endemice şi rare (vipera cu corn, broasca țestoasă de uscat, vulturul codalb).
\n\n
\n\nLaleaua de Cazane (Tulipa hungarica Borb.)
\n\nCunoașterea de către localnici a lalelei spontane de la Cazanele Dunării, cu mult timp de a fi citată în literatura de specialitate, apare ca un fapt cert în sprijinul căruia pledează nu numai imediata apropiere a unor vechi așezări omenești, ci și denumirea populară locală de ”lală”, care diferă evident de cele atribuite ulterior de cercetătorii maghiari și germani.
\n\n
\n\nVincze Borbás descrie pentru prima dată, în 1882, laleaua de Cazane, sub numele de Tulipa hungarica Borb. de pe versantul abrupt al Cazanelor Mari româneşti. Doi ani mai târziu, în 1884, savantul sârb J. Pančić semnalează aceeaşi plantă de pe coastele inaccesibile ale vârfului Veliki Štrbac, în Serbia. Astăzi, singurul loc în care mai întâlnim laleaua de Cazane este aici, în România, pe versantul dunărean al Cazanelor Mari, în Serbia această plantă dispărând definitiv în jurul anilor 1940. Ocrotită prin lege, laleaua de Cazane se individualizează în peisajul danubian ca unul dintre cei mai prețioși exponenți ai florei României.
\n\n
\n\nDiorama Viaţa în Mezozoic la Sviniţa - Mezozoicul (252 – 66 mil. ani) este era în care apar, îşi ating apogeul şi dispar fabuloase vieţuitoare. Flora şi fauna fosilă marină complexă, la care se adaugă elemente de stratigrafie şi tectonică permit delimitarea acestei ere şi împărţirea ei în trei perioade: Triasic, Jurasic, Cretacic.
\n\n
\n\nDacă pe uscat au dominat celebrii Dinozauri, mările mezozoice au cunoscut o dezvoltare favorabilă vieţuitoarelor, prin forme de o rară frumuseţe şi diversitate, dintre care sunt, de asemenea, celebrii amoniţi. Clasa cefalopodelor (Cephalopoda) reprezentată în special de amoniţi (a căror cochilie înrulată aminteşte de coarnele de berbec din fruntea zeului Amon), rămâne, de departe, cea mai importantă pentru fauna marină a Erei Mezozoice. Acestea au împânzit mările şi oceanele mezozoice în milioane de exemplare, fiind unele dintre fosilele cele mai frecvente în sedimentele marine depuse atunci. O singură specie de amonit, Nautilus, a supravieţuit până acum în adâncurile oceanelor. Proliferarea şi diversificarea speciilor de amoniţi s-au produs mai ales din Jurasic până în Cretacicul târziu, permiţând biozonări stratigrafice de detaliu pentru acest interval de timp. Astfel de biozonări bazate pe amoniţi au fost realizate şi în zona Sviniţa (Mehedinţi).
\n\n\n\n
Studiile de detaliu au făcut ca această regiune să fie recunoscută pe plan internaţional ca deosebit de importantă din punct de vedere biostratigrafic. Zona Sviniţa se impune ca arie de interes ştiinţific internaţional, fiind una dintre cele mai bogate regiuni fosilifere în intervalul Jurasic Mediu – Apţian ale Domeniului Tethys, favorabilă studiilor biostratigrafice şi paleontologice. Zona Sviniţa este singura regiune din ţară unde Jurasicul mediu (Dogger, 200-176 mil. ani) are dezvoltare completă şi unde s-au putut stabili zone precise de faună bogată de moluşte şi brachiopode.
\n\n
\n\nDiorama Reciful fosil de la Bahna - Evoluţia bazinului Bahna-Orşova începe în Miocenul mijlociu (15 -12 mil. ani), când apare un golf îngust al mării miocene care acoperea în acel timp Oltenia. Golful începea la Baia de Aramă şi, trecând prin dreptul satului Bahna, se închidea, probabil, undeva la sud de Bahna. Materialul terigen adus de torenţi de pe uscat, a favorizat acumularea unor zăcăminte de cărbuni, iar fauna arată existenţa unui mediu marin salmastru. În Badenianul superior (13,8 – 12 mil. ani) se stabileşte o legătură şi spre vest printr-un canal ce traversa Carpaţii Meridionali, între Baia de Aramă şi Liubcova. În Sarmaţian (12,2 – 11,6 mil. ani), bazinul Bahna rămâne din nou un golf, pentru ca pe la mijlocul acestei vârste geologice, să fie definitiv exondat (s-a ridicat deasupra nivelului mării).
\n\n\n\n
Majoritatea fosilelor semnalate din Badenianul Bahnei provin din depozitele de calcare şi marne dezvoltate în partea de nord a bazinului. Ele reprezintă începutul unei sedimentări marine normale, cu ape calde (20° C) şi condiţii favorabile de viaţă, care s-au instalat în timpul Badenianului superior. Studiul fosilelor arată că, odată cu sedimentarea marnelor, existau recifi, instalaţi în nord-estul bazinului, între localităţile Bahna şi Iloviţa. Această zonă a fost declarată rezervaţie paleontologică pe o suprafaţă de 10 ha. Rezervaţia paleontologică Bahna este una din cele mai interesante zone fosilifere din Badenianul României, de mare valoare ştiinţifică, fiind foarte bogată în depozite de corali, lamelibranhiate şi gasteropode.
\n\n\n\n
Diorama Ecoturism pe Muntele Trescovăț - Muntele Trescovăţ este un neck vulcanic, care a alimentat Defileul Porţile de Fier de-a lungul erelor geologice, cu vulcanite terigene. Pornind de pe Valea Starişte, de-a lungul traseului ecoturistic, la intervale mici de timp (aproximativ o jumătate de oră), întâlnim puncte de belvedere, locuri de unde se pot admira: Dunărea, Mala Cucuiova, Trescovăţul Mic şi Trescovăţul Mare. Punctele de belvedere sunt la altitudini din ce în ce mai ridicate, culminând cu platoul Muntelui Trescovăţ, loc de unde se deschide o panoramă impresionantă, atât asupra plaiurilor româneşti, cât şi a celor sârbeşti. Având o altitudine de 755 m, Muntele Trescovăţ este unul din cei mai înalţi munţi ai Parcului Natural Porţile de Fier.
\n\n\n\n
Muntele Trescovăţ este impresionant datorită rocilor vulcanice (porfire cuarţifere, bazalte), pâlcurilor de pin negru de Banat, enclavelor de şibliacuri (liliac, cărpiniţă, mojdrean, scumpie), dar şi prin faptul că, odată ajuns pe platou, ai totul la picioare. De aici, priveliştea se deschide spre vest până la Ravensca, un sat de cehi, iar în aval pe malul drept al Dunării, se vede Grebenul sârbesc. Itinerariul pe Muntele Trescovăţ este pentru ecoturişti un prilej de a-şi încărca sufletul şi mintea cu imaginea peisajelor de deal, munte şi apă, unice în felul lor, dar şi de un pitoresc nemaiîntâlnit în altă parte a României.
\n\n\n\n
Diorama Pădurea de liliac de la Ponoarele - Împodobind formațiunile carstice ale Podișului Mehedinți, arboretele de liliac (Syringa vulgaris) reprezintă vestigiile unor extinse cenoze, al căror pitoresc inegalabil se îmbină cu o covârșitoare importanță fitogeografică. Consistența arboretelor de la Ponoarele este atât de ridicată, încât denumirea sugestivă de ”pădure de liliac” constituie expresia nemijlocită a unei autentice realități fitocenologice. Actualul areal al liliacului cuprinde estul Serbiei, vestul României, Bulgaria, Turcia europeană şi o regiune puţin extinsă din Asia Mică. Cu toată lipsa unor probe fitopaleontologice directe, se admite că arealul arcto-terţiar al speciei Syringa vulgaris apărute dintr-un centru genetic tropical ar fi trebuit să fie mult mai extins. O dată cu răcorirea climatului terţiar, în mod treptat arealul liliacului a fost limitat în Europa sud-estică. În timpul perioadelor glaciare, arealul acestei specii a fost împins tot mai mult spre sud, unde a supravieţuit până azi în refugiile sale balcanice, rămase în afara influenţei climatului glaciar.
\n\n\n\n
Originea preglaciară a cenozelor cu liliac din staţiunile balcanice rămâne dincolo de orice îndoială. Caracteristicile termice ale substratului calcaros pe care vegetează cele mai nordice populaţii de liliac spontan care se găsesc în ţara noastră pledează pentru caracterul lor relictar, poate chiar preglaciar. Condiţiile ecologice ale staţiunii de la Ponoarele, adăpostite de culmile Mehedinţilor împotriva efectelor limitative ale vânturilor reci din perioadele glaciare au putut fi favorabile supravieţuirii unor populaţii de liliac din perioadele preglaciare sau chiar de la sfârşitul terţiarului. Pădurea de liliac de la Ponoarele, cea mai mare pădure de liliac din țară, are o suprafață de circa 20 ha și este inclusă în Geoparcul Platoul Mehedinți. Podul natural de la Ponoarele se impune în peisaj prin structura sa masivă, constituită din calcare stratificate în bancuri de 1-2 m, cât şi prin dimensiunile sale (30 m lungime, 13 m lăţime, 22 m înălţime, 9 m grosime).
\n\n\n\n
Acest edificiu spectaculos este un vestigiu al Peşterii de la Pod, izolat de intrarea actuală în grotă printr-o vastă dolină formată prin surparea unei porţiuni de 50 m din plafonul vechii galerii. Peştera de la Pod este o peşteră complexă, polietajată, cu două deschideri. Intrarea de la Podul Natural este o arcadă largă de 15 m şi înaltă de 3 m, deschizând accesul într-o galerie descendentă pe primii 30 m, apoi suborizontală. Lungimea totală este de 734 m. Galeria are dimensiuni mari, 10-12 m lăţime şi 5-8 m înălţime. Galeria constituie, de fapt, Galeria Principală şi este subfosilă. Din această galerie se desprinde Galeria Fosilă. Lapiezurile de la Ponoarele sunt cele mai impresionante fenomene carstice de acest gen din România.
\n\n\n\n
Câmpurile de lapiezuri se impun nu numai prin frumuseţe, cât şi prin unicitate. Plăcile de calcar sunt brăzdate de caneluri de 4-5 m şi cu adâncime de 15-20 cm. “Zătonul Mare, Lacul fantomă, care, uneori e plin cu apă, oferind privirii o întinsă oglindă, alteori e sec, pustiu, roşiatic şi crăpat, decor ideal pentru un film despre o altă planetă” (Cristian Lascu, Drumeţind prin Munţii Mehedinţiului).
\n\n\n\n
Mamutul de stepă, Mammuthus trogontherii - Apărut în Siberia în Pleistocenul inferior, probabil provenit din Mammuthus meridionalis, pe care l-a înlocuit în timpul Pleistocenului mediu (750.000-500.000 de ani), Mammuthus trogontherii constiutie primul stadiu în evoluţia spre elefanţii de stepă şi de tundră. Mammuthus trogontherii este în general considerat cea mai mare specie de mamut. Atingând o înălţime de 4,70 m la umăr, el este printre cei mai mari proboscidieni care au trăit vreodată. Defensele sale în formă de spirală, atingeau 5,2 m lungime.
\n\n\n\n
Craniul de Mammuthus trogontherii este mai scurt decât cel de Mammuthus meridionalis. Fildeşii masculilor sunt puternic spiralaţi, în timp ce ai femelelor sunt numai uşor recurbaţi. Molarii sunt înalţi şi laţi, cu lame înguste, având emailul cu pliuri sinuoase, dar fără sinusuri loxodonte. Un schelet aproape întreg de Mammuthus trogontherii a fost descoperit în 1996 la Kikinda, în Serbia. Un alt exemplar a fost descoperit în West Runton, Norfolk, în Marea Britanie, iar în 2008, în Franţa, Auvergne, a fost descoperit un craniu aflat în prezent la Puy-en-Velay. Pe teritoriul Olteniei este cunoscut exemplarul descoperit în sud-estul satului Batoţi, într-un ogaş dezvoltat pe fruntea terasei a treia a Dunării (Băileşti, 27-35 m) şi descris de Paveloiu în 1985. Resturile fosile au fost atribuite de T. Jurcsak lui Parelephas trogontherii (Pohlig, 1885).
\n\n\n\n
Diorama Pădurile fosile de la Husnicioara - Cariera Husnicioara este una dintre cele mai importante zone de exploatare a cărbunilor plioceni din Oltenia (sud-vestul României). În perimetrul acesteia sunt depozite care aparţin ultimelor etaje ale perioadei neogene: Ponţian, Dacian şi Romanian (cuprinse între 6 – 2,6 mil. ani), cu o serie de nivele fosilifere ce constituie repere cronostratigrafice. În cariera Husnicioara, a cărei arie se află la marginea de vest a lacului pliocen, avea loc o depunere ritmică de sedimente. În funcţie de coborârea nivelului apelor, când teritoriul devenea mlăştinos favorizând procese carbogeneratoare, apoi o creştere a nivelului care favoriza depunerea de argile, urmând nisipuri, după care ritmul se relua de la nisipuri la turbărie. Spre deosebire de ritmurile din Dacian, cele din Romanian sunt adesea incomplete din cauza intercalării unor episoade fluviatile existente la partea superioară a acestui etaj.
\n\n\n\n
La nivelul stratului de lignit VII, a avut loc o ingresiune care a acoperit discordant depozitele inferioare cu nisipuri fosilifere care marchează începutul ultimului etaj pliocenic, Romanianul, identificat în Oltenia, pentru prima dată, de prof. C. Enache. În procesul de eroziune s-a format o vale care a fost acoperită cu apă şi a permis dezvoltarea a două nivele cu fosile de vârstă romaniană. Aceste nivele au fost îndepărtate prin decopertare în cariera Husnicioara, dar la Giurgeşti (comuna Husnicioara) şi la Brezniţa-Motru (Mehedinţi) se păstrează în afloriment.
\n\n\n\n
Deasupra stratului de lignit IV a fost descoperită o acumulare de resturi vegetale fosile unde s-a identificat prezenţa numeroasă a frunzelor de Byttneriophyllum tiliaefolium asociate cu Glyptostrobus europaeus şi o aglomerare de frunze de Salix sp. cu lemne conservate de Glyptostroboxylon, fapt ce confirmă constatările anterioare privind importanţa unor anumite paleofitocenoze în carbogeneză. Cercetările palinologice ale depozitelor pliocen inferioare din perimetrul Husnicioara realizate de colectivul de geologi coordonaţi de prof. I. Petrescu au permis prezentarea în premieră a unei reconstituiri a paleomediului mlăştinos din Dacianul inferior din acest sector.
\n\n\n\n
În acoperişul direct al stratului IV de lignit, în cariera Husnicioara se află un complex nisipos – argilos, unde în urma executării lucrărilor de descopertă s-au întâlnit concreţiuni în general sferice (numite „trovanţi”), de culoare gălbuie, formate dintr-un material granular de dimensiunile nisipiului mediu. Tot în depozitele de deasupra stratului IV, dar în unele argile apar sporadic cristale de gips de dimensiuni centimetrice, unele dintre ele sub formă de agregate cristalizate (macle). În depozitele nisipoase din acoperişul stratului IV de cărbune a fost descoperit un molar de elefant (Mastodon borsoni), care a trăit din Pliocenul inferior până înainte de sfârşitul acestei perioade. Molari aparţinând acestei specii au fost găsiţi şi în alte numeroase localităţi din România, în depozite pliocene (Balota, Bărbăteşti, Salcia, Curtea de Argeş, Budeşti, Măluşteni, Baraolt etc.).
\n\n\n\n
În cariera Husnicioara ultimul strat vizibil de cărbune este stratul VII, deasupra căruia în afara faunei de moluşte romaniene, au fost descoperite resturi fosile de vertebrate identificate de Prof. Univ. Dr. V. Codrea, ca aparţinând unui mastodont Anancus arvernensis şi unui rinocer Stephanorhinus jeanvireti, ierbivore mari pliocene, precum şi oase de ierbivore cuaternare: rinocerul Coelodonta antiquitatis şi elefantul Mammuthus primigenius.
\n\n\n\n
Diorama Biodiversitate acvatică şi palustră - Odată cu amenajarea celor două lacuri de acumulare Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II, au apărut condiţii stagnofile în acest sector, cu repercusiuni asupra florei şi faunei. Peisajul danubian s-a modificat atât favorabil, cât şi nefavorabil. Astfel, în apele Dunării au apărut asociaţii vegetale specifice apelor slab curgătoare, în a căror compoziţie floristică se remarcă Azolla caroliniana, peştişoara (Salvinia natans), broscăriţa plutitoare (Potamogeton natans), paşă (Potamogeton crispus), lintiţa (Lemna minor, Spirodela polyrhiza), iarba broaştelor (Hydrocharis morsus-ranae), cornaci (Trapa natans), nufărul galben (Nuphar lutea).
\n\n\n\n
Atât în extremitatea vestică a Defileului Porțile de Fier (Baziaş-Moldova Nouă), cât şi în Coridorul Verde al Dunării (Hinova – Ostrovul Corbului, Gruia – Gârla Mare – Salcia) este prezentă o vegetaţie palustră în care predomină papura și stuful. Stufărişurile şi păpurişurile sunt răspândite în majoritatea bazinelor acvatice, având aspectul unor păduri în miniatură.
\n\n\n\n
În orice tablou este un ton fundamental. Celelalte culori dau expresia tabloului, după originalitatea maestrului. Tonul fundamental al peisajului acvatic şi palustru danubian îl dau păsările de baltă. Stârci, egrete, raţe, lişiţe, pescăruşi, lopătari, culici, cormorani, corcodei, la care s-au adăugat în ultimii ani lebedele, dau un adevărat spectacol natural prin culoarea penajului, prin planări în spaţiul danubian, dar şi prin sunetele emise, mai mult sau mai puţin melodioase.
\n\n\n\n
Diorama Lebedele de la Hinova - Lebedele sunt păsări foarte mari, masive, albe, cu gâtul lung. Pe apă au o alură maiestuoasă. Își afundă capul și gâtul în apă, în căutarea hranei. Lebădă de iarnă (Cygnus cygnus) se întâlneşte în regiunile nordice ale Eurasiei. Iernează la ţărmul Mării Nordului şi Mării Baltice, în Asia Centrală, China, Japonia. În România este pasăre de pasaj, în Delta Dunării. Cuibăreşte în extremitatea nordică a Europei, în tundră, pe lacuri şi mlaştini. De obicei, este foarte sfioasă, dar în locurile de cuibărit sudice (expansiune recentă) este mai îndrăzneaţă. În ultimii ani, iarna urcă pe Dunăre, până dincolo de Sviniţa. Este cea mai nobilă, ca înfăţişare, pasăre de pe luciul Dunării. Înoată cu gâtul drept şi nu-şi ridică niciodată aripile ca lebăda cucuiată. Când îşi afundă capul în apă, se vede coada mai scurtă şi mai boantă. De aproape se poate observa galbenul de pe cioc. Emite un strigăt rezonant, cu tonalităţi melancolice ca de goarnă. Strigătul de zbor cel mai cunoscut constă în trei sunete scurte în succesiune rapidă „clo-clo-clo”. Când stă pe apă, deseori combină notele, cântă. Un cor produs de stoluri mari este surprinzător. Aripile nu produc nici un fel de şuierat în timpul zborului (doar un uşor foşnet). OI (oaspete de iarnă).
\n\n\n\n
Lebăda de vară (Cygnus olor) este cea mai numeroasă și mai răspândită dintre lebede. Când înoată ține gâtul grațios în formă de ”S”, cu ciocul îndreptat în jos, deseori cu aripile ridicate sub forma unui scut. Ciocul este roșu-portocaliu cu o protuberanță bazală neagră. Sunt relativ tăcute. Când zboară, se aude șuieratul bătăilor de aripi. MP (migrator parțial).
\n\n\n\n
Acvariul - Cu o tradiție de peste 5 decenii, acvariul Muzeului Regiunii Porților de Fier a găzduit o diversitate bogată de viețuitoare dunărene. Modernizat la standarde europene, acvariul muzeului nostru vă invită să pătrundeți în misterioasa lume a peștilor exotici și dunăreni, unde veți descoperi un microunivers al liniștii, inspirat de imaginea sugestivă a acestor viețuitoare. Incursiunea subacvatică este dominată de o impresionantă colecție de sturioni, ”cel mai valoros dar al Dunării”, specii rare și vulnerabile, pe cale de dispariție. Morunul, nisetrul și păstruga sunt sturioni care trăiesc în apa sărată a Mării Negre și care migrează în apa dulce a Dunării pentru reproducere. Relieful stâncos subacvatic din zona Cazanelor Dunării reprezintă habitatul favorabil pentru reproducerea sturionilor.
\n\n\n\n
Din cauza celor două baraje de la Porțile de fier I și Porțile de Fier II, sturionii nu mai ajung în zona lor preferată pentru reproducere. Populațiile acestor sturioni sunt în declin. Legislația privind pescuitul în apele românești interzice până în 2021 pescuitul sturionilor. Astfel, prin Ordinul nr. 330 din 2006 privind conservarea populațiilor de sturioni din apele naturale și dezvoltarea acvaculturii de sturioni din România, s-a interzis, pe o perioadă de 10 ani, pescuitul, în scop comercial, al sturionilor, morunul, nisetru, păstruga fiind considerate specii periclitate, iar cega, specie vulnerabilă. Apoi, prin Ordinul 545/715 din 2016 privind măsurile de refacere și conservare a populațiilor de sturioni din habitatele piscicole naturale, s-a interzis, pe o perioadă de 5 ani, pescuitul, în scop comercial, al sturionilor din habitatele piscicole naturale din România.
\n\n\n\n
Obiectivul acestui ordin îl constituie asigurarea conservării populațiilor de sturioni sălbatici din România, aflate în diferite grade de periclitare. Astfel, morunul, nisetrul și păstruga sunt specii critic periclitate, iar cega, sturion adaptat exclusiv vieţii de apă dulce, rămâne în continuare o specie vulnerabilă.
\n\n\n\n
Modificările survenite pe fluviul Dunărea au influențat direct ihtiofauna din fluviu. Astfel, zona dunăreană cuprinsă între Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II este caracterizată prin condiţii de lac. Speciile stagnofile şi-au găsit condiţii prielnice de reproducere, iar componenţa de bază a acestui lac de acumulare este alcătuită din specii ale familiei Cyprinidae (babuşcă, lin, avat, oblete, plătică, morunaş, sabiţă, crap, caras). Peştii indiferenţi (ştiuca) şi generativ-reofili (somnul) populează această zonă. Reprezentanţii familiei Percidae (biban, şalău), fiind specii de apă stătătoare şi lin curgătoare şi-au găsit aici condiţii prielnice de trai şi reproducere. Densitatea crescută a peştilor paşnici de talie mică a determinat o creştere a numărului răpitorilor, cum sunt ştiuca, şalăul, somnul, avatul.
\n\n
\n\n
\n\n
\n\n
\n\n
\n\n
\n\n
","stylesMapId":"CK_EDITOR_PARAGRAPH_STYLES","linkList":[]},"dataItem-md7iyuu61":{"type":"VectorImage","id":"dataItem-md7iyuu61","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"o9f-3648"},"link":"#dataItem-md7k3djz1","alt":"","svgId":"2e075d51aae7437ab3e94aea6652d0ca.svg","title":"Down Arrow in Circle"},"dataItem-md7k3djz1":{"type":"AnchorLink","id":"dataItem-md7k3djz1","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"o9f-3647"},"anchorName":"Top of Page","pageId":"#masterPage","anchorDataId":"SCROLL_TO_TOP"},"onxxi":{"type":"Page","id":"onxxi","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"2.0","isHidden":false,"sig":"82b-3433"},"title":"Științele Naturii - Acvariu (...","hideTitle":true,"icon":"","descriptionSEO":"","metaKeywordsSEO":"","pageTitleSEO":"","pageUriSEO":"științele-naturii-acvariu","hidePage":true,"isMobileLandingPage":false,"underConstruction":false,"tpaApplicationId":0,"pageSecurity":{"requireLogin":false},"isPopup":false,"indexable":true,"isLandingPage":false,"pageBackgrounds":{"desktop":{"custom":true,"ref":"#dataItem-m8vfy7k0","isPreset":true,"mediaSizing":"viewport"},"mobile":{"custom":true,"ref":"#dataItem-m8vfy7k01","isPreset":true,"mediaSizing":"viewport"}},"translationData":{"uriSEOTranslated":false},"ignoreBottomBottomAnchors":true,"ogImage":""}},"design_data":{"dataItem-mcn916c2":{"type":"BackgroundMedia","id":"dataItem-mcn916c2","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"gl1-4288"},"color":"#FFFFFF","colorOpacity":0.0,"alignType":"center","fittingType":"fill","colorOverlay":"","colorOverlayOpacity":1.0},"design-m8vfy7k42":{"id":"design-m8vfy7k42","type":"MediaContainerWithDividers","background":"#dataItem-mcn916c2","metaData":{"isHidden":false,"sig":"gl1-4287","schemaVersion":"1.0","isPreset":false}},"design-m8vfy7kb1":{"type":"MediaContainerDesignData","id":"design-m8vfy7kb1","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"82b-3373"},"background":"#design-m8vfy7kb2","charas":"design-kuwerj8z","dataChangeBehaviors":[]},"design-m8vfy7kb2":{"type":"BackgroundMedia","id":"design-m8vfy7kb2","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"82b-3372"},"color":"{color_11}","colorOpacity":1.0,"alignType":"center","fittingType":"fill","scrollType":"none","colorOverlay":"","colorOverlayOpacity":1.0,"showOverlayForMediaType":"WixVideo"},"design-mcn7f4c2":{"id":"design-mcn7f4c2","type":"MediaContainerWithDividers","metaData":{"isHidden":false,"sig":"gl1-4289","schemaVersion":"1.0","isPreset":false}},"design-mcn7f4c3":{"to":"#design-mcn7f4c2","id":"design-mcn7f4c3","from":"#comp-m8vfy7k4","type":"VariantRelation","metaData":{"isHidden":false,"sig":"gl1-2234","schemaVersion":"1.0","isPreset":false},"variants":["#MOBILE-VARIANT"]},"design-mcn7f4c8":{"type":"RefArray","id":"design-mcn7f4c8","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"gl1-2235"},"values":["#design-m8vfy7k42","#design-mcn7f4c3"]},"design-md7iyuu64":{"type":"VectorImageDesignData","id":"design-md7iyuu64","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"o9f-3650"},"overrideColors":{"color1":"#1D67CD"},"shapeStyle":{"opacity":0.85,"strokeWidth":1,"stroke":"#ED1566","strokeOpacity":1.0,"enableStroke":false},"shadow":{"x":0,"y":0,"blurRadius":1,"opacity":0.3,"color":"#000000"}}},"behaviors_data":{},"connections_data":{"connection-m8vfy7k51":{"type":"ConnectionList","id":"connection-m8vfy7k51","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"82b-3348"},"items":[{"type":"WixCodeConnectionItem","role":"Section1Regular"}]},"connection-m8vfy7ka3":{"type":"ConnectionList","id":"connection-m8vfy7ka3","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"82b-3366"},"items":[{"type":"WixCodeConnectionItem","role":"Section1RegularTitle1"}]},"connection-m8vfy7kb6":{"type":"ConnectionList","id":"connection-m8vfy7kb6","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"82b-3377"},"items":[{"type":"WixCodeConnectionItem","role":"Section2Regular"}]},"connection-m8vfy7kd":{"type":"ConnectionList","id":"connection-m8vfy7kd","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"82b-3395"},"items":[{"type":"WixCodeConnectionItem","role":"Section2RegularLongtext1"}]},"connection-md7k3dk3":{"type":"ConnectionList","id":"connection-md7k3dk3","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"o9f-3666"},"items":[{"type":"WixCodeConnectionItem","role":"mobileVectorImage2"}]},"onxxi":{"type":"ConnectionList","id":"onxxi","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"82b-3339"},"items":[{"type":"WixCodeConnectionItem","role":"page1"}]}},"theme_data":{"style-md7k3dk0":{"type":"ComponentStyle","id":"style-md7k3dk0","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"o9f-3651"},"style":{"properties":{},"propertiesSource":{},"groups":{}},"componentClassName":"wysiwyg.viewer.components.VectorImage","pageId":"","compId":"","styleType":"custom","skin":"skins.viewer.VectorImageSkin"}},"component_properties":{"mobile_propItem-m8vfy7k71":{"type":"WRichTextProperties","metaData":{"schemaVersion":"1.0","sig":"82b-3402"},"id":"mobile_propItem-m8vfy7k71","brightness":1.0,"packed":true,"verticalText":false},"mobile_propItem-m8vfy7kc2":{"type":"WRichTextProperties","metaData":{"schemaVersion":"1.0","sig":"o9f-1402","autoGenerated":false},"id":"mobile_propItem-m8vfy7kc2","brightness":1.0,"packed":true,"overrideAlignment":"left","verticalText":false},"onxxi":{"type":"PageProperties","metaData":{"schemaVersion":"1.0","sig":"82b-3337"},"id":"onxxi","desktop":{"minHeight":40},"mobile":{"minHeight":40}},"propItem-m8vfy7k41":{"id":"propItem-m8vfy7k41","type":"ClassicSectionProperties","metaData":{"schemaVersion":"1.0","sig":"82b-3342"}},"propItem-m8vfy7k71":{"type":"WRichTextProperties","metaData":{"schemaVersion":"1.0","sig":"82b-3353"},"id":"propItem-m8vfy7k71","brightness":1.0,"packed":true,"verticalText":false},"propItem-m8vfy7kb":{"id":"propItem-m8vfy7kb","type":"ClassicSectionProperties","metaData":{"schemaVersion":"1.0","sig":"82b-3371"}},"propItem-m8vfy7kc2":{"type":"WRichTextProperties","metaData":{"schemaVersion":"1.0","sig":"82b-3382"},"id":"propItem-m8vfy7kc2","brightness":1.0,"packed":true,"verticalText":false},"propItem-md7iyuu63":{"type":"VectorImageProperties","metaData":{"schemaVersion":"1.0","sig":"o9f-3649"},"id":"propItem-md7iyuu63","displayMode":"stretch","flip":"none"}},"mobile_hints":{"mobileHints-m8vfy7k44":{"type":"MobileHints","id":"mobileHints-m8vfy7k44","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"4cm-2098"},"offsetX":0,"offsetY":0,"offsetOrigin":"leftTop","recommendedScale":1.0,"recommendedWidth":320,"recommendedHeight":410,"orderIndex":0,"modifiedByUser":true},"mobileHints-m8vfy7k72":{"type":"MobileHints","id":"mobileHints-m8vfy7k72","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"4cm-2099"},"offsetX":20,"offsetY":40,"offsetOrigin":"leftTop","recommendedScale":0.8333333,"recommendedWidth":280,"recommendedHeight":36,"orderIndex":0,"modifiedByUser":true},"mobileHints-m8vfy7kb3":{"type":"MobileHints","id":"mobileHints-m8vfy7kb3","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"o9f-3639"},"author":"studio","offsetX":0,"offsetY":0,"offsetOrigin":"leftBottom","recommendedScale":1.0,"recommendedWidth":320,"recommendedHeight":24274,"orderIndex":1,"modifiedByUser":true},"mobileHints-m8vfy7kc3":{"type":"MobileHints","id":"mobileHints-m8vfy7kc3","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"o9f-3638"},"author":"studio","offsetX":20,"offsetY":0,"offsetOrigin":"leftTop","recommendedScale":0.8888889,"recommendedWidth":280,"recommendedHeight":21382,"orderIndex":0,"modifiedByUser":true},"onxxi":{"type":"MobileHints","id":"onxxi","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"82b-3338"},"hidden":false,"author":"studio"}},"anchors_data":{"anchors-m8vfy7k45":{"type":"AnchorInfo","id":"anchors-m8vfy7k45","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"82b-3346"},"name":"Text"},"anchors-m8vfy7kb4":{"type":"AnchorInfo","id":"anchors-m8vfy7kb4","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"82b-3375"},"name":"Text"}},"contentRole":{"contentRole-m8vfy7k5":{"complexity":"simple","type":"ContainerRole","contentRole":"Text","id":"contentRole-m8vfy7k5","metaData":{"schemaVersion":"1.0","isPreset":false,"isHidden":false,"sig":"82b-3347"}},"contentRole-m8vfy7kb5":{"complexity":"simple","type":"ContainerRole","contentRole":"Text","id":"contentRole-m8vfy7kb5","metaData":{"schemaVersion":"1.0","isPreset":false,"isHidden":false,"sig":"82b-3376"}}},"effects":{"effects-m8vfy7k9":{"id":"effects-m8vfy7k9","name":"","type":"TimeAnimation","value":"#effects-m8vfy7kf","metaData":{"schemaVersion":"1.0","isPreset":false,"isHidden":false,"sig":"82b-3406"}},"effects-m8vfy7k91":{"type":"EffectsList","values":["#effects-m8vfy7k9"],"id":"effects-m8vfy7k91","metaData":{"schemaVersion":"1.0","isPreset":false,"isHidden":false,"sig":"82b-3359"}},"effects-m8vfy7kc7":{"id":"effects-m8vfy7kc7","name":"","type":"TimeAnimation","value":"#effects-m8vfy7kh","metaData":{"schemaVersion":"1.0","isPreset":false,"isHidden":false,"sig":"82b-3417"}},"effects-m8vfy7kc8":{"type":"EffectsList","values":["#effects-m8vfy7kc7"],"id":"effects-m8vfy7kc8","metaData":{"schemaVersion":"1.0","isPreset":false,"isHidden":false,"sig":"82b-3388"}},"effects-m8vfy7ke1":{"type":"TimeAnimationOptions","iterations":1,"fill":"backwards","duration":2000,"delay":0,"namedEffect":"#effects-m8vfy7ke2","allowReplay":"perPageView","id":"effects-m8vfy7ke1","metaData":{"schemaVersion":"1.0","isPreset":false,"isHidden":false,"sig":"82b-3404"}},"effects-m8vfy7ke2":{"type":"BlurIn","power":"soft","id":"effects-m8vfy7ke2","metaData":{"schemaVersion":"1.0","isPreset":false,"isHidden":false,"sig":"82b-3403"}},"effects-m8vfy7kf":{"type":"RefArray","id":"effects-m8vfy7kf","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"82b-3405"},"values":["#effects-m8vfy7ke1"]},"effects-m8vfy7kg1":{"type":"TimeAnimationOptions","iterations":1,"fill":"backwards","duration":2000,"delay":0,"namedEffect":"#effects-m8vfy7kg2","allowReplay":"perPageView","id":"effects-m8vfy7kg1","metaData":{"schemaVersion":"1.0","isPreset":false,"isHidden":false,"sig":"82b-3415"}},"effects-m8vfy7kg2":{"type":"BlurIn","power":"soft","id":"effects-m8vfy7kg2","metaData":{"schemaVersion":"1.0","isPreset":false,"isHidden":false,"sig":"82b-3414"}},"effects-m8vfy7kh":{"type":"RefArray","id":"effects-m8vfy7kh","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"82b-3416"},"values":["#effects-m8vfy7kg1"]},"effects-md7iyuu66":{"id":"effects-md7iyuu66","allowReplay":"perPageView","iterations":1.0,"type":"TimeAnimationOptions","metaData":{"isHidden":false,"sig":"o9f-3652","schemaVersion":"1.0","isPreset":false}},"effects-md7iyuu67":{"duration":2000.0,"delay":0.0,"id":"effects-md7iyuu67","fill":"backwards","allowReplay":"perPageView","namedEffect":"#effects-md7k3dk01","iterations":1.0,"type":"TimeAnimationOptions","metaData":{"isHidden":false,"sig":"o9f-3654","schemaVersion":"1.0","isPreset":false}},"effects-md7k3dk01":{"type":"FadeIn","id":"effects-md7k3dk01","metaData":{"isHidden":false,"sig":"o9f-3653","schemaVersion":"1.0","isPreset":false}},"effects-md7k3dk02":{"to":"#effects-md7iyuu67","id":"effects-md7k3dk02","from":"#effects-md7iyuu611","type":"VariantRelation","metaData":{"isHidden":false,"sig":"o9f-3655","schemaVersion":"1.0","isPreset":false},"variants":["#MOBILE-VARIANT"]},"effects-md7k3dk03":{"type":"RefArray","id":"effects-md7k3dk03","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"o9f-3656"},"values":["#effects-md7iyuu66","#effects-md7k3dk02"]},"effects-md7k3dk04":{"name":"","id":"effects-md7k3dk04","type":"TimeAnimation","metaData":{"isHidden":false,"sig":"o9f-3657","schemaVersion":"1.0","isPreset":false},"value":"#effects-md7k3dk03"},"effects-md7k3dk05":{"type":"EffectsList","values":["#effects-md7k3dk04"],"id":"effects-md7k3dk05","metaData":{"isHidden":false,"sig":"o9f-3658","schemaVersion":"1.0","isPreset":false}}},"fixerVersions":{"onxxi":{"migration_fixer":"AAMEAQEBAQEBAQEBAQICAgECAwIJAQEDAQEBAAIBAAIAAQEBAQEGAQAIAQAAAQMBAQEBAQIAAgIBAAAEAwUBBAEBAwIDAQIBAQEBAQEB","id":"onxxi","viewer_fixer":"AQEBAQEBAgEBAgACAwEBAQEBAgIBAQEBAQECAQIBAQEBAQMBAQEBAQEBAQEBAgEBAQEBAQEBAQEBAQEBAQECAQEBAQEBAQEBAQEBAQEBAQECAQEBAgEDAQEBAQEBAQEBAQEBAQEBAQEBAgICAQAAAAABAQEAAAAAAAAAAAE=","type":"FixerVersions","metaData":{"isHidden":false,"sig":"rbv-1","schemaVersion":"1.0","isPreset":false}}},"reactions":{"reactions-m8vfy7k92":{"type":"Reactions","values":["#reactions-m8vfy7k93"],"id":"reactions-m8vfy7k92","metaData":{"schemaVersion":"1.0","isPreset":false,"isHidden":false,"sig":"82b-3361"}},"reactions-m8vfy7k93":{"type":"Play","effect":"#effects-m8vfy7k9","once":true,"id":"reactions-m8vfy7k93","metaData":{"schemaVersion":"1.0","isPreset":false,"isHidden":false,"sig":"82b-3360"}},"reactions-m8vfy7k94":{"type":"VariantRelation","variants":["#variants-m8vfy7k21"],"from":"#comp-m8vfy7k52","to":"#reactions-m8vfy7k92","id":"reactions-m8vfy7k94","metaData":{"schemaVersion":"1.0","isPreset":false,"isHidden":false,"sig":"82b-3362"}},"reactions-m8vfy7ka":{"type":"RefArray","id":"reactions-m8vfy7ka","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"82b-3363"},"values":["#reactions-m8vfy7k94"]},"reactions-m8vfy7kc10":{"type":"Play","effect":"#effects-m8vfy7kc7","once":true,"id":"reactions-m8vfy7kc10","metaData":{"schemaVersion":"1.0","isPreset":false,"isHidden":false,"sig":"82b-3389"}},"reactions-m8vfy7kc11":{"type":"VariantRelation","variants":["#variants-m8vfy7k2"],"from":"#comp-m8vfy7kb7","to":"#reactions-m8vfy7kc9","id":"reactions-m8vfy7kc11","metaData":{"schemaVersion":"1.0","isPreset":false,"isHidden":false,"sig":"82b-3391"}},"reactions-m8vfy7kc12":{"type":"RefArray","id":"reactions-m8vfy7kc12","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"82b-3392"},"values":["#reactions-m8vfy7kc11"]},"reactions-m8vfy7kc9":{"type":"Reactions","values":["#reactions-m8vfy7kc10"],"id":"reactions-m8vfy7kc9","metaData":{"schemaVersion":"1.0","isPreset":false,"isHidden":false,"sig":"82b-3390"}},"reactions-md7iyuu71":{"type":"Reactions","values":["#reactions-md7k3dk06"],"id":"reactions-md7iyuu71","metaData":{"isHidden":false,"sig":"o9f-3660","schemaVersion":"1.0","isPreset":false}},"reactions-md7k3dk06":{"once":true,"effect":"#effects-md7k3dk04","id":"reactions-md7k3dk06","type":"Play","metaData":{"isHidden":false,"sig":"o9f-3659","schemaVersion":"1.0","isPreset":false}},"reactions-md7k3dk07":{"to":"#reactions-md7iyuu71","id":"reactions-md7k3dk07","from":"#comp-md7k3djg","type":"VariantRelation","metaData":{"isHidden":false,"sig":"o9f-3661","schemaVersion":"1.0","isPreset":false},"variants":["#MOBILE-VARIANT","#variants-md7k3djz"]},"reactions-md7k3dk08":{"type":"RefArray","id":"reactions-md7k3dk08","metaData":{"isPreset":false,"schemaVersion":"1.0","isHidden":false,"sig":"o9f-3662"},"values":["#reactions-md7k3dk07"]}},"source":{"source-m8vfy7ka2":{"type":"Source","original":"preset","current":"user","changed":true,"id":"source-m8vfy7ka2","metaData":{"schemaVersion":"1.0","isPreset":false,"isHidden":false,"sig":"82b-3365"}},"source-m8vfy7kc14":{"type":"Source","original":"preset","current":"user","changed":true,"id":"source-m8vfy7kc14","metaData":{"schemaVersion":"1.0","isPreset":false,"isHidden":false,"sig":"82b-3394"}}},"triggers":{"triggers-m8vfy7ka1":{"id":"triggers-m8vfy7ka1","type":"Triggers","values":["#variants-m8vfy7k21"],"metaData":{"sig":"82b-3364"}},"triggers-m8vfy7kc13":{"id":"triggers-m8vfy7kc13","type":"Triggers","values":["#variants-m8vfy7k2"],"metaData":{"sig":"82b-3393"}},"triggers-md7k3dk09":{"type":"Triggers","values":["#variants-md7k3djz"],"id":"triggers-md7k3dk09","metaData":{"sig":"o9f-3663"}}},"variants_data":{"variants-m8vfy7k2":{"id":"variants-m8vfy7k2","componentId":"comp-m8vfy7kb7","trigger":"viewport-enter","params":{"threshold":0.15},"type":"Trigger","metaData":{"schemaVersion":"1.0","isPreset":false,"isHidden":false,"sig":"82b-3380"}},"variants-m8vfy7k21":{"id":"variants-m8vfy7k21","componentId":"comp-m8vfy7k52","trigger":"viewport-enter","params":{"threshold":0.15},"type":"Trigger","metaData":{"schemaVersion":"1.0","isPreset":false,"isHidden":false,"sig":"82b-3351"}},"variants-md7k3djz":{"params":{"threshold":0.15},"componentId":"comp-md7k3djg","id":"variants-md7k3djz","type":"Trigger","metaData":{"isHidden":false,"sig":"o9f-3646","schemaVersion":"1.0","isPreset":false},"trigger":"viewport-enter"}}},"title":"Științele Naturii - Acvariu (...","pageUriSEO":"științele-naturii-acvariu"}